Sudarea este un procedeu de îmbinare nedemontabilă a două sau mal multor piese metalice, utilizînd încălzirea locală, presiunea sau ambele, cu sau fără folosirea unui material suplimentar.

Îmbinarea sudată este posibilă în urma unor legături intime de coeziune atomo-moleculară, obţinute pe seama energiei termice şi mecanice introduse la locul de îmbinare. Metalul spus sudării poartă denumirea de metal de bază (MB). Metalul introdus din afară, pentru a se obţine îmbinarea sudată, se numeşte metal de adaos. La locul de îmbinare, prin solidificarea metalului topit se obţine cusătura de sudură (CS), care provine din metalul de adaos şi din cel de bază topite şi amestecate în anumite proporţii. Sudura este rezultatul efectuării operaţiei de sudare, în jurul sudurii, pe o anumită distanţă, metalul de bază netopit, aflat însă la o temperatură ridicată (sub temperatura de topire), suferă anumite modificări. Zona pe care manifestă influenţa temperaturii poartă denumirea de zonă influenţată termic (ZIT).

Fig.1.1.

Sudabilitatea este o proprietate complexă a metalelor şi aliajelor, care reprezintă capacitatea acestora de a forma îmbinări sudate, de bună calitate, în anumite condiţii de realizare. Posibilitatea de realizare a sudurii depinde de o serie de factori care definesc şi determină noţiunea complexă de sudabilitate, astfel: Sudabilitatea metalurgică, care ţine seama de compoziţia chimică, starea metalului, procedeul de elaborare, conţinutul de gaze, tratamente termice etc. Sudabilitatea tehnologică, care ţine seamă de procedeul ele sudare aplicat, regimul de lucru ales, pregătirea componentelor pentru sudare, regimul termic înainte şi după sudare etc.
Sudabilitatea constructivă, care ţine seama de complexitatea construcţiei sudate, cum sunt:

• grosimea materialului;
• locul sudurii în ansamblul construcţiei;
• modul cum este exploatată îmbinarea sau construcţia sudata;
• temperatură;
• presiune;
• coroziune .
  
  

Aprecierea posibilităţii de realizare a îmbinării sudate trebuie făcută, luându-se în considerare toţi aceşti factori, motiv pentru care se afirmă că sudabilitatea este o noţiune complexă. În cazul oţelurilor, care constituie marea majoritate a metalelor supuse sudării, compoziţia chimică şi în special conţinutul de carbon constituie elementul hotărâtor care influenţează sudabilitatea. Prezenţa celorlalte elemente în compoziţia chimică a oţelului este luată în consideraţie cu ajutorul noţiunii de carbon echivalent, a cărui expresie este:

în care, simbolurile reprezintă conţinutul de elemente aflate în oţel în procente. Pe lângă compoziţia chimică, relaţia ţine seama şi de grosimea s a materialului.

Dacă în urma calculului carbonului echivalent Ce, se obţine o valoare Ce < 0,5 şi C < 0,22 se spune că oţelul respectiv se sudează fără dificultăţi. La valori mai mari decât cele indicate pentru Ce şi C, sudarea se execută cu măsuri tehnologice adecvate.